Inimile noastre bat la cruce
Unde inima Domnului a-ncetat să mai bată;
Noi am continuat să trăim la mormântul Său
De pe care piatra tăcerii eterne a fost răsturnată.
În Sanctuarul ceresc, în palmele dragostei Sale,
Chipul mântuirii noastre se oglindeşte.
Chipul nostru trecut prin focul de topitoare iubire
Prin sângele Său, în faţa Tatălui El ni-l străluceşte.
Aici a venit şi aici a murit,
Moartea Lui, viaţa noastră cea de ieri,
Aici a-nviat şi de-aici S-a ‘nălţat
Şi tot aici, după făgăduinţă, va veni.
Întârziate, profeţiile îşi găsesc împlinirea;
Istoria urcată-ncet din răsărit, coboară grabnic în apus,
Totul aleargă să câştige clipa pierdută
Şi somnul nu fuge aşteptându-L pe Domnul Isus.
Între clopotele pământului şi trâmbiţele cerului
Marile semne profetice sunt pe sfârşite.
Galileeni ai zilelor de-apoi suntem noi.
După Domnul, cu privirile spre cer aţintite.

Vino Doamne,
Inimile noastre nu bat nimănui altcuiva,
Bat odată cu ceasul vremii, venirea Ta.